Conditii de comercializare online a Cardurilor Cadou (Gift Card). Următorii termeni au următoarele înțelesuri:
Card Cadou – este un document care atestă plata unor servicii medicale / de relaxare în cadrul salonului. Serviciile sunt predefinite și sunt valabile 3 luni de la data achizitionarii. In cazul in care intervalul de timp expira, valoarea serviciului anteplătit nu mai poate fi rambursată. Valoarea cardului cadou nu poate fi preschimbata in bani.
Cardurile cadou sunt transmisibile și permit personalizarea lor cu numele persoanei care va beneficia de serviciile achiziționate.
Clientul are dreptul sa notifice in scris salonul că renunță la cumpărare, fără penalități și fară invocarea unui motiv, in termen de 10 zile lucratoare de la plata cardului cadou, dată care este considerată a fi data de activare a cardului cadou, în cazul în care clientul nu a utilizat serviciile comercializate.
În cazul în care clientul a utilizat serviciile comercializate la distanță, adică a beneficiat de facilitățile centrului de sănătate, acesta va achita serviciile consumate la tarifele de listă adresate non-membrilor, tarife disponibile in sectiunea Gift Card.
După expirarea perioadei de 10 zile de la momentul plății / data activarii cardului cadou, clientul nu mai are posibilitatea să renunte la serviciile achitate.
Modalitatatea de achiziționare a Cardurilor Cadou (Gift Card):
La receptia salonului, programul de functionare al receptiei este 10:00 – 19:00. Plata poate sa fie facuta numerar sau card. Se emite pe loc bonul fiscal, factura si cardul / cardurile cadou. Daca beneficiarul nu este acelasi cu persoana care a platit, sunt necesare urmatoarele informatii: nume, prenume, adresa email, nr. telefon.
Direct de pe siteul www.bodyblue.ro completand formularul online de cumparare si efectuand plata online. Cardul Cadou va fi trimis in format electronic atat cumparatorului cat si beneficiarului (daca nu este aceeasi persoana).